Scursurile umane

Trece timpul aici si eu ma umplu de frustrari. Toate scursurile unei societati din fiecare patura sociala s-au adunat aici. La fel ca lupii, se sfasie intre ei, intreptand fara rost energia negativa pe care o au impotriva animalelor din aceeasi rasa cu ei.



Vorbeam cu mama ieri cand m-a sunat plangand sa-mi multumeasca pentru florile care i-au sosit la usa trimise de mine, din Nigeria. Imi place sa fac gesturi frumoase fara o ocazie speciala, doar sa stiu ca ii bucur pe cei de langa mine, mai ales pe cei dragi.



Lucrez acum, si intentionam sa-mi fac actele cand voi ajunge in tara, pentru ca trebuiesc completate de ambasada Nigeriei din Romania. Mi-am gasit cu greu ceva aici la o firma straina, si astfel am reusit sa ies din ambasada, sa respir aer care nu miroase permanent a hoit. Dar asta pare sa deranjeze foarte mult.

De fiecare data cand faci piata, toti trebuie sa se uite ce ai in sacosa, de unde ai avut bani, chiar daca nu lucrezi pe aer. La fel si acum. Le este imposibil sa creada ca momentan sunt in perioada de proba si pana nu-mi fac actele nu primesc nici un fel de recompensa financiara, este peste puterea lor de intelegere ca poate unii oameni chiar mai fac lucruri voluntar. Este peste capacitatea lor umana de a se bucura si nu a ura persoana care a reusit ceva, chiar daca acest lucru nu ii afecteaza direct, poate doar in orgoliu lor de oameni ratati.



Vroiam sa lucrez fara acte, ca si colaborator, dar i-am si zis mamei ca rautatea din ambasada nu-mi va permite asta, cu toate ca eu nu sunt preocuparea lor, eu nu sunt angajata MAE, nu sunt angajata ambasadei si daca ma aflu aici este doar printr-un concurs de imprejurari.



Ei, am avut gura poleita (sau pocita? nici nu mai stiu cum Dumnezeu se spune). Nici n-am ajuns bine seara inapoi la ambasada, ca am si auzit ca monsiur Barbulescu, fosila comunista dintr-un minister plin de securisti (cum de altfel sunt multi ca si el) ar fi obiectat cand a trebuit sa semneze statul de plata pentru ca figuram si eu ca sotie de diplomat cu 90 $.



Tocmai pe mine m-au gasit?? Eu, care nu am intervenit niciodata in nici un fel de discutie legata de treburile din ambasada, pentru ca am zis ca nu ma privesc, nefiind angajata aici! Eu, care atunci cand toti il injurau pe bosorog m-am purtat frumos cu el si l-am ascultat cum debiteaza toate prostiile atunci cand nu-l baga nimeni in seama.

Si eu, care sunt neutra, nu lucrez pentru ambasada, nu folosesc masina ambasadei si nu ma bag in treburile nimanui. Eu care le-am reparat calculatoarele, le-am facut site-ul (le-am cumparat inclusiv domeniul din banii mei) si n-am primit nimic de la ei, tocmai mie s-au gandit sa mi-o traga!



Ei bine, nu sunt proasta nimanui si n-am venit aici sa ma calce nimeni in picioare, cu atat mai mult un comunist invatat toata viata lui sa urmareasca viata celorlalti si sa dea cu sumbsemnatul.



M-am dus foarte nervoasa sa-l intreb care e problema. Daca ai ceva de comentat despre mine, vino si zi-mi mie in fata, nu ma f$%e pe la spate!



Foarte calm, si uitandu-se superior la mine, imi zice ca el nu semneaza ca sa-si asume responsabilitatea pt 90$ cu care insel eu statul, cand el STIE SIGUR ca eu iau bani, ca nu ma duceam eu voluntar la program.

Ca m-a vazut el cand plec la 7:30 dimineata si cand ma intorc la 6:30 seara si ca sigur ma duc la servici.

L-am intrebat cu ce drept ma urmareste el pe mine. Sa-si vada de responsabilitatile lui.

"Nu trebuie sa-mi spuneti dumneavoastra doamna care sunt responsabilitatile mele."

"Eu nu v-am spus care sunt responsabilitatile dumneavoastra si nici nu ma intereseaza, va spun doar ca eu nu sunt una dintre ele. Sunt persoana privata si ce fac cu viata mea privata ma priveste, nu trebuie sa-mi faca nimeni programul mie! De unde stiti dumneavoastra ca ma duc la servici? Ati fost cu mine dimineata sa vedeti unde ma duc? Poate ma duc la produs! Daca pe sotul meu nu-l deranjeaza, nu vad care e treaba dumneavoastra."

"Unde puteti sa va duceti in fiecare dimineata daca nu la servici?"

"Care e treaba dumneavoastra??"

"E treaba mea, ca lucrati la negru si aveti venituri suplimentare pe care nu le declarati si pentru care nu platiti impozit."

"De unde stiti dumneavoastra ce venituri am eu? Va iau bani din buzunarul dumneavoastra? Trimite-ti fiscul sa ma verifice, nu imi cereti dumneavoastra socoteala! Cu ce drept imi faceti mie programul?"

"Nu va verific, dar mi-a spus soferul cand plecati si veniti"

"Parca ziceati ca m-ati vazut dumneavoastra. Eu nu sunt angajata!!!"

"Dati o declaratie pe proprie raspundere unde plecati si de unde va intoarceti cand folositi masina ambasadei"

"CE FACE??!!! Sunteti normal la cap?? Aratati-mi o lege unde scrie ca trebuie sa fac eu asta! Suntem singurii din ambasada care avem masina personala si nu ne facem piata sau ne ducem pana la paine (20m cum face el) cu masina ambasadei. Nu este treaba dumneavoastra ce fac sau nu fac eu!"

"Bine, atunci nu spuneti de masina. Dar luati bani nemeritati de la stat"

Am vrut sa-i zic ca prin comparatie cu cei 90$ (pe care acasa oricum ii cheltuiam pe zi la supermarchetul de langa casa), cei 5000 pe care ii ia el la 72 de ani ca sa citeasca ziarul sunt un rahat, la fel cum e si caracterul lui.



Pe urma se razgandeste iar, nu i-a mai zis soferul cand plec si cand ma intorc, ci ma vede dimineata ca citeste ziarul la geam... Pentru ca oricum altceva nu are ce sa faca, e prea nehalit ca sa dea 50$ pe un televizor la mana a doua. A avut tupeul, nesimtitul, sa zica administratorului ca poate are ambasada un televizor "si pentru noi, astia mai nevoiasi".



EU platesc impozit, EU muncesc si acasa 12 ore pe zi CA SA TIN PE BANII MEI FOSILE MISCATOARE CU 5000$ SA CITEASCA ZIARUL IN TARILE CALDE CA IN VACANTA???

Atunci EU refuz sa mai platesc un nenorocit de ban pentru nenorocitul de stat roman care isi bate astfel joc de banii mei, de banii parintilor mei si de banii tuturor! Bani pe care ii vad in fiecare vila construita, in fiecare termopan de la casa domnului Nastase si a altora ca el.



Dar cel mai tare l-a durut cand i-am zis ca i-au ramas reminescente din regimul trecut, daca tot il preocupa capra vecinului si ce are celalalt.

S-a albit mosul la fata, s-a imbatzosat in scaun si mi-a zis:

"POFTIM??? Daca nu ati fi femeie v-as lua de mana si v-as da pe usa afara. Sunteti un copil imatur."

"Stati linistit ca pot sa plec si singura. Si imatur sunteti dumneavoastra daca credeti ca o sa va si cred ca dupa ce 50 de ani i-ati petrecut in comunism, va schimba 20 de ani de democratie. Sunteti exemplul perfect de ceea ce nu as vrea sa ajung cand o sa fiu la varsta dumneavoastra.

Daca va deranjez atat de tare si vreti atat de mult sa plec din ambasada, maine am plecat si o sa ma intorc dupa ce plecati dumneavoastra si o sa fie aerul mai curat"

M-am intors si am parasit biroul. Am auzit in urma: "O sa regreti pentru ce ai spus acum"



Comunist nenorocit.....

To whom it may concern... - scrisoare inchisa

Buna ziua Domnule X,

Am vorbit cu domnul Y si a ramas ca vom incepe colaborarea de la 1 August, cand ne vom intoarce noi din concediul din tara.
Momentan eu o ajut pe doamna Z, unde m-am apucat de audit si o simt ca o datorie morala sa si termin treaba de care m-am apucat, de aceea am decis sa aman pana in August.
Va multumesc tare mult pentru interes si pentru sprijinul moral acordat, atat mie cat si sotului meu. Pentru mine conteaza foarte mult, cu atat mai mult cu cat in ziua de azi nimeni nu mai face nimic doar din bunavointa, fara nici un interes de orice natura.

Despre ambasada, ce sa va zic... Eu sunt singura persoana neutra de acolo, avand in vedere ca nu sunt angajat MAE si probabil din lipsa de activitate la o anumita varsta, se considera ca sunt un factor deranjant. :-)
Cu toate ca momentan am fost in perioada de proba la Z si trebuia sa mi se faca angajarea dupa ce veneam cu actele de acasa in vara, domnul Valeriu Barbulescu, ministru consilier (seful de misiune la momentul acesta, deoarece domnul Ambasador este in concediu), care la venerabila varsta de 72 de ani (sa-l tina Dumnezeu sanatos in Romania) a hotarat ca Nigeria e o tara minunata pentru o vacanta prelungita si platita din banii bugetarilor (sunt rea, stiu, si imi asum ce declar, pentru ca acesta este un mail privat si nu unul oficial) a refuzat sa semneze statul de plata pentru personalul ambasadei, pentru ca figuram si eu in el ca sotie de diplomat, si nu i s-a parut normal sa iau 90 $ pentru zilele de cand am inceput sa ma duc la Z, pentru care STIE dumnealui in mod sigur ca eu sunt platita, cu toate ca eu nu figurez in nici un act din cadrul companiei, ceea ce i-am si demonstrat. Bineinteles, cu apropo-uri ca si "alte persoane au profitat de pe urma ambasadei si au avut pana si nepoti care au locuit in ambasada si au lucrat la negru", deci trebuie sa renunt la cei 90$ indemnizatie de sotie.... Si ar trebui sa dau declaratie pe propria raspundere cand parasesc si cand ma intorc in ambasada, inclusiv amenintandu-ma "ca imi va parea rau pentru faptul ca i-am spus ce ma deranjeaza in fata, si nu pe la spate, care este practica generala in aceasta ambasada (cu toate ca sunt convinsa ca nu e un caz singular).

Si ca o alta "barfa" din neagra Nigerie (si la propriu si la figurat), masina marca ... alba pe care a primit-o ambasada sponsorizare de la domnul Y in perioada in care ati fost dumneavoastra Ambasador aici, a disparut in harmatan. Ambasadorul si administratorul spun ca domnul Y si-ar fi retras donatia si a luat-o inapoi, domnul Y ne-a comunicat aseara ca nici nu se pune problema de asa ceva, el nu a luat nimic inapoi si masina ar fi trebuit sa fie in ambasada.

Poate parea un mail de refulare, dar trebuie sa recunosc ca imi dau seama ca am trait in puf pana acum si am fost o rasfatata pentru ca nu am avut contact cu astfel de oameni.
Imi lipseste diplomatia de multe ori si o recunosc, dar sunt probabil, fara lipsa de modestie, cea mai sincera persoana de aici si refuz sa ma conformez sa ma schimbe niste oameni care sunt modelul perfect a ceea ce nu ar trebui sa ajung in viata ca si om.

Am deviat intentionat de la subiect, pentru a va spune ca, avand in vedere situatia si oamenii care lucreaza in cadrul institutiei unde sunteti si dumneavoastra angajat, sunteti cu atat mai mult de apreciat si am si mai multe multumiri pentru interesul manifestat fata de situatia mea. Vreau sa muncesc si acest lucru nu mi se pare de condamnat intr-o tara in care preferam sa stam cu mana intinsa "sa ne dea statul".
Nu am fost niciodata mai multumita ca acum de statutul meu de persoana privata care nu munceste pentru statul roman (dar care "inseala statul cu 90$ necuveniti").

Cu sinceritate si respect,
Andreea.

Frustrare

Simt ca ma sufoc, ma sufoc, ma sufoc!!! Vreau sa palng, sa tip, sa arunc, sa distrug, sa ranesc. Devin din ce in ce mai frustrata si incep sa urasc. Tot. Din ce in ce mai mult. Nu mai stiu ce a ajuns viata mea, nu mai stiu incotro s-o apuc, in ce parte, care e urmatorul pas.

Vreau. Dar nu stiu ce vreau. Sunt atat de furioasa.... pe toti, pe toate. Si cel mai mult, pe el! Vreau acasa!!!!!!

Insomnii....

Gata. Am devenit insomniaca. Mai repede decat ma asteptam. Si stau in mijlocul noptii si ma simt singura. Singura pe pamant, in the middle of nowhere.... Si nu am unde sa fug. Ma simt la fel de inchisa, si in casa ca si afara. Sunt izolata pe un intreg continent care parca ma strange, ma sufoca cu fiecare zi care trece. Imi vine sa plang, imi vine sa fug. Sunt naufragiata intr-o mare de oameni si ma simt singura.

As vrea sa plec si totusi nu vreau. Adica vreau, dar sunt lasa, nu-l pot lasa aici. Iar daca plec, unde sa ma duc? Ce ma asteapta acasa? Pot sa fac fata la ce ma asteapta acasa? Sa merg mai departe, sa renunt? Raman sau plec? Unde sa plec? Imi vajaie capul de intrebari si mi-ar fi mai usor daca nu as avea raspunsuri la ele. Dar problema mea e ca am prea multe, atat de multe scenarii incat nu stiu ce sa aleg, pentru ca nici unul nu e cu happy-end pentru mine. Daca plec, o sa simt ca un esec personal. Daca raman.... o sa mor. Mi-e dor de-ai mei....

Inca putin curaj, mai am nevoie de putin curaj ca sa ma intorc si sa o iau de la capat. Acum, cat nu e prea tarziu. Dar nu mai stiu ce-ar trebui sa aleg si stau inspaimantata ca un iepure in lumina farurilor, incapabila sa iau o decizie, incapabila sa ma misc intr-o parte sau in alta. Astept.... astept sa ia altcineva decizii in locul meu. Si e prima data cand i-as multumi pentru asta....

Dar cum salvezi un om care nu stie daca vrea sa fie salvat?

La unii chiar "e bine"

Am fost invitata la Hilton la cafea de o nemtoaica. Frumos la Hilton, frumoasa atmosfera. Cafea la bar pe marginea piscinei, soare, relaxant. Destul de plictisitoare tanti, sau poate e conflictul dintre generatii (ne despart totusi 30 de ani), dar se mentine frumos. Nici n-ar avea de ce sa nu o faca, avand in vedere ca sotul nu a fost niciodata de acord sa munceasca, asa ca timpul si l-a petrecut la "gym" si la "shopping". O fi rau.... o fi bine....

Apoi m-a luat cu Jepp-ul sa-mi prezinte casa pentru care plateste chirie modica suma de 5000 de dolari lunar.
Ne oprim in fata unui bloc nou construit in partea de sus a orasului. Paza la poarta, parcare acoperita (numai masini de CD, of course), sala de fitness la parter, cate un apartament pe etaj.
Deschide usa si aici mor. Un living imens, inalt de 5 metri, geamuri cat peretele de unde vezi tot orasul de sus. Ies pe balcon, ma uit in jos la piscina si-mi vine sa strig ca pe Titanic "I'm the king (or queen, whatever...) of the world!". Sau nu era Titanic? Oricum, nu conteaza.
Mobilat in stil asiatic, cu mobila adusa din Tailanda unde au petrecut 5 ani.
Bucataria (cu bucatar la pachet) e cat dormitorul in care stau eu aici (si dormitorul meu e mare!), un dormitor transformat in "TV Room" cu baia personala, un birou cu mobila de mahon si inca o baie imensa. "For guests" mi se explica.

Urc la etaj, balcon interior care da in living, 2 dormitoare fiecare cu baia lui, o "mica" bucatarie, un atelier de nu stiu ce pentru doamna, spalatorie si o camera transformata in depozit pentru ca au prea multe cutii.... In total, vreo 500m patrati de lux cum vezi prin filmele americane. Frumos si de bun gust as putea spune, foarte aerisit cum nu vezi la noi.

Deci da, la unii e bine...

Friends will be friends.... or will they not?

Exista prietenie intre barbati si femei? Adica, barbatii si femeile pot fi DOAR prieteni? Dar fara sa fi trecut prin alte stadii inainte (sau dupa).
Si daca nu exista, a cui e "vina"? Cine cedeaza primul? Barbatul, din instinctul animalic care il guverneaza, sau femeia din prea multa nevoie de afectiune si atasament (ca de obicei, suntem niste plangacioase)?

Sau sa fie doar la mine? Cu mine barbatii nu vor sa fie prieteni.... Sau, doar prieteni. Cel putin la inceput.... sau la mijloc.... sau la sfarsit.
Unde gresesc? Recunosc, de multe ori sunt o cocheta si de multe ori imi place sa flirtez sa vad reactiile (sau poate sa imi confirm ca "inca ma mai tine"), dar o data ce am flirtat cat de putin (cateodata nici de asta nu e nevoie), gata! O luam la vale cu prietenia.... Le fileaza beculetul si nu mai poti sa le bagi in cap ca de fapt iti face placere compania si prietenia lor, dar.... doar atat.
Si, bineinteles, se alege praful de prietenie....

Si e pacat, ca am intalnit cativa barbati chiar destepti. Dar care nu reusesc sa nu se simta respinsi daca o femeie le spune "Hai sa fim doar prieteni"

Here I am...

Bun. Deci am ajuns in Nigeria.

Am calatorit cu o imensitate de avion de la Lufthansa, 3 randuri de scaune (randurile laterale de cate 2 scaune, randul din mijloc de 4 scaune), mai mult de 3 sferturi gol. Si pe cat de gol era avionul, fix langa mine (rand cu 2 scaune, la geam) s-a asezat omul negru de 2 m si 200 kg. De fapt, el s-a asezat pe un scaun si jumatate, deci mie nu-mi mai ramasese decat jumatate de scaun... dar eram la geam!
Probabil ca steward-ul (ca n-am avut steward-ese, sac!) a vazut fata mea imploratoare si a venit si l-a rugat pe om sa se mute pe un rand liber ca sa stea mai comod.

Primul lucru pe care l-am vazut cand am trecut in noul continent a fost.... desertul.
Am vazut Sahara din avion si mi-am dat seama cat de putin cunosc lumea. Nu era nimic decat o mare de nisip. Parca ma uitam la documentare cu imagini de pe Marte.
Concluzia e ca pamant nepopulat mai e, deci mai avem totusi ceva loc sa ne mai inmultim. Doar ca trebuie sa ne adaptam mai bine.

Inainte de aterizarea pe aeroportul din Abuja, nu vezi prin imprejurimi decat niste case darapanate, niste colibe. Nu stiu exact la ce ma asteptam, dar e clar ca mi-a cam murit moralul uitandu-ma in jur.

Am aterizat! Incredibil, dar avionul ne-a lasat chiar la terminal! (faptul incredibil e ca au terminal).

Am coborat, cam 20, 20 si ceva de grade. Imi era aproape racoare in tricou (dar eu oricum sunt o friguroasa prin excelenta, asa ca daca vreti sa calatoriti in Nigeria, s-ar putea sa percepeti putin diferit temperatura). La control pasapoarte am stat ceva timp, pentru ca, chiar daca au birou separat pt diplomati (si nu eram foarte multe specimene din rasa asta), nigerienii au intotdeauna ceva mi bun de facut decat sa munceasca. Sau poate asa se misca ei... in reluare.
Nenorocita de geanta de mana mi-a rupt spatele, asa ca pana am ajuns si eu cu pasaportul la ghiseu, deja nu mai eram in toate foarte bune.

La ghiseu, un nene mic si negru ma intreaba cat intentionez sa stau. Ii zic 6 luni (ca pt atat era viza), iar el imi zice:
"Nu nu, nu puteti sa stati decat 1 luna"
"Mai bine, oricum nu e locul meu favorit" ii spun in replica, si noroc ca vine sotul meu sa ii prosteasca, ca am o vaga impresie ca n-as mai fi stat nici luna aia pe care ma lasau, in marea lor binevointa, sa o petrec aici.

La aeroport, ma asteapta sotul si politistul. Cu arma. Mare arma. Si foarte la vedere.
Foarte vorbaret si amabil, imi prezinta tot ce au ei mai frumos: incepe cu o lista lunga de hoteluri (n-am inteles de ce) si termina cu lista mai scurta de ceva-uri "nationale". De fapt, din ce mi-a prezentat el, in afara de hoteluri, restul sunt toate chestii nationale.

Ma urc in masina si plecam spre ambasada. E prima data cand vada atat de multi oameni negri. Si e indicat sa-i vezi tu, mai ales cand esti in masina, ca ei nu prea se uita cand traverseaza strada! Oprim la semafor (pt ca e rosu!) si incepe lume, foarte nervoasa, sa claxoneze ca ne-am oprit. In jurul nostru, toti par ca sufera de daltonism. Se uita la semafor de parca n-au nici cea mai vaga idee la ce folosesc luminile alea colorate.

Vad o maimuta intr-o masina, si intreb polisitul daca e legal sa ai maimuta. Se ofera sa-mi prezinte cativa fermieri care cresc maimute ( si sunt si ceva mai ieftine, pe la 200 de dolari) daca sunt doritoare. Si da, e legal, ca cica sunt animale de companie... Da, poate o sa-mi iau si eu una... Sau poate nu...

Ajungem la ambasada. O cladire neasteptat de frumoasa pe afara, incredibil de invechita pe inauntru. Sau poate se poarta stilul rustic. Dar merge, poti sa stai destul de bine. Nu prea merge sa dai receptii, dar din cate am auzit, nu trebuie sa-ti faci probleme pt asta, pt ca oricum nu sunt bani la fondul de protocol pt receptii. Asa ca mai bine te duci tu la altii, care au ceva mai multi decat tine.

Intreb de una, de alta, cam ce ma interesa pe mine. Zic ca vreau sa invat o limba straina, gasesc cursuri? Se uita oamenii ca la nebuni la mine.
Le zic ca ma duc sa desfac bagajele, imi zic sa nu ma grabesc, ca daca le desfac prea repede, o sa ma plictisesc in restul zilelor, ca oricum nu o sa mai am ce sa fac.... Toti sunt extrem de optimisti.... Mai ales femeile care au venit cu sotii aici, si ale caror rost e sa faca mancare si curat si.... cam atat din ce am vazut.
Stau si ma intreb daca mai are rost sa-mi desfac bagajele, sau o sa ma car repede de prin partile astea.
Dar, asta a fost prima seara, deci nu are rost sa fiu atat de pesimista.

Mai vedem orasul, mai vedem oamenii, mai vedem.....