Bun. Deci am ajuns in Nigeria.
Am calatorit cu o imensitate de avion de la Lufthansa, 3 randuri de scaune (randurile laterale de cate 2 scaune, randul din mijloc de 4 scaune), mai mult de 3 sferturi gol. Si pe cat de gol era avionul, fix langa mine (rand cu 2 scaune, la geam) s-a asezat omul negru de 2 m si 200 kg. De fapt, el s-a asezat pe un scaun si jumatate, deci mie nu-mi mai ramasese decat jumatate de scaun... dar eram la geam!
Probabil ca steward-ul (ca n-am avut steward-ese, sac!) a vazut fata mea imploratoare si a venit si l-a rugat pe om sa se mute pe un rand liber ca sa stea mai comod.
Primul lucru pe care l-am vazut cand am trecut in noul continent a fost.... desertul.
Am vazut Sahara din avion si mi-am dat seama cat de putin cunosc lumea. Nu era nimic decat o mare de nisip. Parca ma uitam la documentare cu imagini de pe Marte.
Concluzia e ca pamant nepopulat mai e, deci mai avem totusi ceva loc sa ne mai inmultim. Doar ca trebuie sa ne adaptam mai bine.
Inainte de aterizarea pe aeroportul din Abuja, nu vezi prin imprejurimi decat niste case darapanate, niste colibe. Nu stiu exact la ce ma asteptam, dar e clar ca mi-a cam murit moralul uitandu-ma in jur.
Am aterizat! Incredibil, dar avionul ne-a lasat chiar la terminal! (faptul incredibil e ca au terminal).
Am coborat, cam 20, 20 si ceva de grade. Imi era aproape racoare in tricou (dar eu oricum sunt o friguroasa prin excelenta, asa ca daca vreti sa calatoriti in Nigeria, s-ar putea sa percepeti putin diferit temperatura). La control pasapoarte am stat ceva timp, pentru ca, chiar daca au birou separat pt diplomati (si nu eram foarte multe specimene din rasa asta), nigerienii au intotdeauna ceva mi bun de facut decat sa munceasca. Sau poate asa se misca ei... in reluare.
Nenorocita de geanta de mana mi-a rupt spatele, asa ca pana am ajuns si eu cu pasaportul la ghiseu, deja nu mai eram in toate foarte bune.
La ghiseu, un nene mic si negru ma intreaba cat intentionez sa stau. Ii zic 6 luni (ca pt atat era viza), iar el imi zice:
"Nu nu, nu puteti sa stati decat 1 luna"
"Mai bine, oricum nu e locul meu favorit" ii spun in replica, si noroc ca vine sotul meu sa ii prosteasca, ca am o vaga impresie ca n-as mai fi stat nici luna aia pe care ma lasau, in marea lor binevointa, sa o petrec aici.
La aeroport, ma asteapta sotul si politistul. Cu arma. Mare arma. Si foarte la vedere.
Foarte vorbaret si amabil, imi prezinta tot ce au ei mai frumos: incepe cu o lista lunga de hoteluri (n-am inteles de ce) si termina cu lista mai scurta de ceva-uri "nationale". De fapt, din ce mi-a prezentat el, in afara de hoteluri, restul sunt toate chestii nationale.
Ma urc in masina si plecam spre ambasada. E prima data cand vada atat de multi oameni negri. Si e indicat sa-i vezi tu, mai ales cand esti in masina, ca ei nu prea se uita cand traverseaza strada! Oprim la semafor (pt ca e rosu!) si incepe lume, foarte nervoasa, sa claxoneze ca ne-am oprit. In jurul nostru, toti par ca sufera de daltonism. Se uita la semafor de parca n-au nici cea mai vaga idee la ce folosesc luminile alea colorate.
Vad o maimuta intr-o masina, si intreb polisitul daca e legal sa ai maimuta. Se ofera sa-mi prezinte cativa fermieri care cresc maimute ( si sunt si ceva mai ieftine, pe la 200 de dolari) daca sunt doritoare. Si da, e legal, ca cica sunt animale de companie... Da, poate o sa-mi iau si eu una... Sau poate nu...
Ajungem la ambasada. O cladire neasteptat de frumoasa pe afara, incredibil de invechita pe inauntru. Sau poate se poarta stilul rustic. Dar merge, poti sa stai destul de bine. Nu prea merge sa dai receptii, dar din cate am auzit, nu trebuie sa-ti faci probleme pt asta, pt ca oricum nu sunt bani la fondul de protocol pt receptii. Asa ca mai bine te duci tu la altii, care au ceva mai multi decat tine.
Intreb de una, de alta, cam ce ma interesa pe mine. Zic ca vreau sa invat o limba straina, gasesc cursuri? Se uita oamenii ca la nebuni la mine.
Le zic ca ma duc sa desfac bagajele, imi zic sa nu ma grabesc, ca daca le desfac prea repede, o sa ma plictisesc in restul zilelor, ca oricum nu o sa mai am ce sa fac.... Toti sunt extrem de optimisti.... Mai ales femeile care au venit cu sotii aici, si ale caror rost e sa faca mancare si curat si.... cam atat din ce am vazut.
Stau si ma intreb daca mai are rost sa-mi desfac bagajele, sau o sa ma car repede de prin partile astea.
Dar, asta a fost prima seara, deci nu are rost sa fiu atat de pesimista.
Mai vedem orasul, mai vedem oamenii, mai vedem.....
