Frustrare

Simt ca ma sufoc, ma sufoc, ma sufoc!!! Vreau sa palng, sa tip, sa arunc, sa distrug, sa ranesc. Devin din ce in ce mai frustrata si incep sa urasc. Tot. Din ce in ce mai mult. Nu mai stiu ce a ajuns viata mea, nu mai stiu incotro s-o apuc, in ce parte, care e urmatorul pas.

Vreau. Dar nu stiu ce vreau. Sunt atat de furioasa.... pe toti, pe toate. Si cel mai mult, pe el! Vreau acasa!!!!!!

Insomnii....

Gata. Am devenit insomniaca. Mai repede decat ma asteptam. Si stau in mijlocul noptii si ma simt singura. Singura pe pamant, in the middle of nowhere.... Si nu am unde sa fug. Ma simt la fel de inchisa, si in casa ca si afara. Sunt izolata pe un intreg continent care parca ma strange, ma sufoca cu fiecare zi care trece. Imi vine sa plang, imi vine sa fug. Sunt naufragiata intr-o mare de oameni si ma simt singura.

As vrea sa plec si totusi nu vreau. Adica vreau, dar sunt lasa, nu-l pot lasa aici. Iar daca plec, unde sa ma duc? Ce ma asteapta acasa? Pot sa fac fata la ce ma asteapta acasa? Sa merg mai departe, sa renunt? Raman sau plec? Unde sa plec? Imi vajaie capul de intrebari si mi-ar fi mai usor daca nu as avea raspunsuri la ele. Dar problema mea e ca am prea multe, atat de multe scenarii incat nu stiu ce sa aleg, pentru ca nici unul nu e cu happy-end pentru mine. Daca plec, o sa simt ca un esec personal. Daca raman.... o sa mor. Mi-e dor de-ai mei....

Inca putin curaj, mai am nevoie de putin curaj ca sa ma intorc si sa o iau de la capat. Acum, cat nu e prea tarziu. Dar nu mai stiu ce-ar trebui sa aleg si stau inspaimantata ca un iepure in lumina farurilor, incapabila sa iau o decizie, incapabila sa ma misc intr-o parte sau in alta. Astept.... astept sa ia altcineva decizii in locul meu. Si e prima data cand i-as multumi pentru asta....

Dar cum salvezi un om care nu stie daca vrea sa fie salvat?

La unii chiar "e bine"

Am fost invitata la Hilton la cafea de o nemtoaica. Frumos la Hilton, frumoasa atmosfera. Cafea la bar pe marginea piscinei, soare, relaxant. Destul de plictisitoare tanti, sau poate e conflictul dintre generatii (ne despart totusi 30 de ani), dar se mentine frumos. Nici n-ar avea de ce sa nu o faca, avand in vedere ca sotul nu a fost niciodata de acord sa munceasca, asa ca timpul si l-a petrecut la "gym" si la "shopping". O fi rau.... o fi bine....

Apoi m-a luat cu Jepp-ul sa-mi prezinte casa pentru care plateste chirie modica suma de 5000 de dolari lunar.
Ne oprim in fata unui bloc nou construit in partea de sus a orasului. Paza la poarta, parcare acoperita (numai masini de CD, of course), sala de fitness la parter, cate un apartament pe etaj.
Deschide usa si aici mor. Un living imens, inalt de 5 metri, geamuri cat peretele de unde vezi tot orasul de sus. Ies pe balcon, ma uit in jos la piscina si-mi vine sa strig ca pe Titanic "I'm the king (or queen, whatever...) of the world!". Sau nu era Titanic? Oricum, nu conteaza.
Mobilat in stil asiatic, cu mobila adusa din Tailanda unde au petrecut 5 ani.
Bucataria (cu bucatar la pachet) e cat dormitorul in care stau eu aici (si dormitorul meu e mare!), un dormitor transformat in "TV Room" cu baia personala, un birou cu mobila de mahon si inca o baie imensa. "For guests" mi se explica.

Urc la etaj, balcon interior care da in living, 2 dormitoare fiecare cu baia lui, o "mica" bucatarie, un atelier de nu stiu ce pentru doamna, spalatorie si o camera transformata in depozit pentru ca au prea multe cutii.... In total, vreo 500m patrati de lux cum vezi prin filmele americane. Frumos si de bun gust as putea spune, foarte aerisit cum nu vezi la noi.

Deci da, la unii e bine...

Friends will be friends.... or will they not?

Exista prietenie intre barbati si femei? Adica, barbatii si femeile pot fi DOAR prieteni? Dar fara sa fi trecut prin alte stadii inainte (sau dupa).
Si daca nu exista, a cui e "vina"? Cine cedeaza primul? Barbatul, din instinctul animalic care il guverneaza, sau femeia din prea multa nevoie de afectiune si atasament (ca de obicei, suntem niste plangacioase)?

Sau sa fie doar la mine? Cu mine barbatii nu vor sa fie prieteni.... Sau, doar prieteni. Cel putin la inceput.... sau la mijloc.... sau la sfarsit.
Unde gresesc? Recunosc, de multe ori sunt o cocheta si de multe ori imi place sa flirtez sa vad reactiile (sau poate sa imi confirm ca "inca ma mai tine"), dar o data ce am flirtat cat de putin (cateodata nici de asta nu e nevoie), gata! O luam la vale cu prietenia.... Le fileaza beculetul si nu mai poti sa le bagi in cap ca de fapt iti face placere compania si prietenia lor, dar.... doar atat.
Si, bineinteles, se alege praful de prietenie....

Si e pacat, ca am intalnit cativa barbati chiar destepti. Dar care nu reusesc sa nu se simta respinsi daca o femeie le spune "Hai sa fim doar prieteni"