Insomnii....

Gata. Am devenit insomniaca. Mai repede decat ma asteptam. Si stau in mijlocul noptii si ma simt singura. Singura pe pamant, in the middle of nowhere.... Si nu am unde sa fug. Ma simt la fel de inchisa, si in casa ca si afara. Sunt izolata pe un intreg continent care parca ma strange, ma sufoca cu fiecare zi care trece. Imi vine sa plang, imi vine sa fug. Sunt naufragiata intr-o mare de oameni si ma simt singura.

As vrea sa plec si totusi nu vreau. Adica vreau, dar sunt lasa, nu-l pot lasa aici. Iar daca plec, unde sa ma duc? Ce ma asteapta acasa? Pot sa fac fata la ce ma asteapta acasa? Sa merg mai departe, sa renunt? Raman sau plec? Unde sa plec? Imi vajaie capul de intrebari si mi-ar fi mai usor daca nu as avea raspunsuri la ele. Dar problema mea e ca am prea multe, atat de multe scenarii incat nu stiu ce sa aleg, pentru ca nici unul nu e cu happy-end pentru mine. Daca plec, o sa simt ca un esec personal. Daca raman.... o sa mor. Mi-e dor de-ai mei....

Inca putin curaj, mai am nevoie de putin curaj ca sa ma intorc si sa o iau de la capat. Acum, cat nu e prea tarziu. Dar nu mai stiu ce-ar trebui sa aleg si stau inspaimantata ca un iepure in lumina farurilor, incapabila sa iau o decizie, incapabila sa ma misc intr-o parte sau in alta. Astept.... astept sa ia altcineva decizii in locul meu. Si e prima data cand i-as multumi pentru asta....

Dar cum salvezi un om care nu stie daca vrea sa fie salvat?